... aproape la fel de mult ca pe cele de vineri!!!
Inca de la inceputul anului zilele de joi si vineri au adus cu ele tot felul de intamplari pe cat de nedorite pe atat de neplacute. Certuri, dezamagiri, lacrimi, agresiuni, rupturi de relatii si altele :(
Astfel am apucat un (prost) obicei de a praznui fiecare happening din asta prin munca intensiva.
Asta inseamna ca daca in ajunl acesta de weekend ceva a mers prost, urmaorul ma voi cufunda in munca pt. ~15 ore cu pauze minimale. Cumva print-o fortare sa uit de ceea ce ma necajit si sa obosesc pana nu ma mai gandesc la nimic. Si nici nu mai doare.
Daca oamenii normali sunt tristi lunea si devin tot mai veseli odata cu apropierea weekendului, la mine e fix pe dos! Ma bucur cand incepe saptamana si incep sa devin anxioasa cand se apropie weekendul. Cred ca sunt defecta! :(
Ma gandesc ca-i posibil sa fii matale difecta, da' nu musai de la faza cu farsitu saptamanii :D .
RăspundețiȘtergereLa mine, treaba de spui dumneata o fost variabila in timp, in sensul ca, in liceu, ma apucau pandaliile cand stiam ca se termina saptamana, in facultate mi se cam falfaia, ca eram intr-un 'weekend' continuu, mai putin in sesiune, cand nu stiam de luni sau sambata. Cand lucram la drumuri, intram si io la categoria omilor normali, cand m-am ocupat numai de computadoare (eram si workoholic pe deasupra), eram fix ca dumneata, orice sa vina numai weekendu' nu.
Acum am intrat intr-o stare de nuam as lenevi de luni pana luni :D
Zic sa nu-ti faci griji, normalitatea nu-i neaparat un lucru bun, iar lucrurile astea se cam schimba, de regula.